Traducere de Octavian Cocoş
O cântăreaţă simplă, cuprinsă de-ntristare,
o porumbiţă albă ascunsă în pădure,
copacii-i răscoleşte cu blânda ei chemare
când ciuguleşte mirtul şi boabele de mure.
Gru-gru... cântă când vede că ziua se iveşte;
şi-apoi, după amiază, când soarele-i vivace,
din arborele falnic, care pe culme creşte,
se uită cum stau dealuri în linişte şi pace.
Arípile-şi deschide-n lumina irizată,
şi, biata, se-ntristează că este izolată;
cu penele zburlite, ce glugă-i sunt, uşoară,
simţind impuls de mamă gătită ca să nască,
ea cu iubire munţii ar vrea să-i liniştească...
şi munţii dorm, şi bezna încet o înconjoară.
vezi mai multe poezii de: José Eustacio Rivera
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.